Ei bine dragi prieteni de la Zona, viitorul este mai aproape decat credeati. Intr-o postare oficiala pe Google+, gigantul motoarelor de cautare Google a prezentat Project Glass, o initiativa care implica o pereche de ochelari high tech. Supranumiti si Google Glasses, acestia integreaza tehnologia augmented reality si ofera utilizatorului functii precum captura foto/video, recunoastere vocala, comanda vocala, un sistem de notificari si functie GPS. Ochelarii integreaza foarte discret o camera si suporta chiar si videoconvorbiri si socializarea prin Google+, se pare.
Puteti face o fotografie doar comanand asta vocal si sa o postati imediat pe Google+, sau puteti sa arati persoanei cu care aveti o videoconvorbire peisajul din jurul vostru si totul live. Co-fondatorul Google Sergey Brin a fost surprins la o petrecere cu cateva zile in urma purtand un prototip de Google Glasses si parea o experienta foarte comoda si nu il deranja deloc in acel cadru de socializare. Observati ca nu e vorba de o pereche de ochelari propriu-zisa, ci mai degraba de o casca, un headset daca vreti extins pe care il purtati dupa ureche si care proiecteaza imaginile folosind un senzor apropiat de glanda lacrimala a ochiului si un alt senzor deasupra si in fata globului ocular.
Oricat de SF ar suna aceasta idee, aflati ca Google intentioneaza sa lanseze acest produs pana la finalul anului si deja expertii au inceput sa se intrebe daca vom fi deranjati si aici de reclamele din motorul de cautare. Evident au inceput deja sa apara si parodii la clipul oficial de prezentare pentru aceasta tehnologie, una bazata pe Windows, care deja da blue screen, apare si acea banana enervanta, pop up-uri la greu, sunteti intrebati de o mie de ori daca sunteti siguri ca vreti o anumita optiune… stiti voi, ca in Windows.
Apoi exista o parodie plina de reclame Google Ads, care la un moment dat acopera tot ecranul, astfel ca aproape ca nu mai vede pe unde merge utilizatorul. Cea mai raspandita intrebare pentru primii testeri este: nu te vei impiedica sau nu vei cadea pe scari daca porti acesti ochelari si esti atent la notificari? Spre exemplu, atunci cand primiti un email, undeva sus in dreapta, ar trebui sa surprindem un mic icon care straluceste si sa dam comanda vocala pentru a deschide mailul.
Un tester afirma ca nu e chiar totul pe baza de control prin voce, ci exista si cateva butoane integrate, cum ar fi unul pentru camera si probabil inca doua trei pentru meniuri, eventul unul Back si Home, ca la orice terminal Android. In final acesta se vrea a fi un gadget care inlocuieste definitiv telefonul mobil, poate chiar si tableta. Dintre toate functiile ochelarilor Google cel mai bine arata cea Google Maps, care va permite sa va orientati excelent si functioneaza atat afara, cat si in cladiri, conform clipului oficial.
Se vehiculeaza si un pret, undeva intre 250 si 600 de dolari pentru o pereche de ochelari Google si o lansare in perioada Craciunului 2012, asa ca strangeti bani, vindeti Xbox-ul, vechiul PSP si colectia de figurine si pregatiti-va sa intrati in Minority Report.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu